Religie şi secularism

Dragi cititori,
Vă recomand cu căldură un articol ce poate da naştere unor dezbateri interesante.

Este un articol ce atige puncte interesante şi sensibile in acelaşi timp:

1) Religia si scoala.

2) Preotii si functiile administrative ale statului.

3) Cooperarea intre stat si biserici privind diverse tipuri de ajutor social.

4)  Duminica si sarbatorile legale.

Este un articol ce invită la toleranţă.

M-aş bucura să vă exprimaţi opinia, oricare ar fi ea! Intraţi în dezbatere!

 

Religie si secularism

 

…

Simbolic, separarea Bisericii de Stat se naste ca principiu politic in zilele tumultoase ale Revolutiei franceze din 1789. Pina atunci, monarhul era privit ca reprezentantul, “unsul” lui Dumnezeu pe pamint. Daca Biserica era bratul spiritual al Fiintei Supreme, Statul si Monarhul reprezentau bratul politic. In consecinta, Statul si Biserica mergeau mina in mina: pentru a fi recunoscut, monarhul trebuia incoronat in biserica; pentru a-si intari domnia, biserica avea nevoie de puterea statului.

Odata cu asa-numita “Revolutie a ratiunii”, tot acest construct de prabuseste. Francezii anunta moartea lui Dumnezeu – si cum nu mai avem nici o Fiinta Suprema, evident ca monarhia isi pierde legitimitatea. Cetatenii sint liberi, sint egali, si fraternizeaza in lupta impotriva asupritorilor. Daca Dumnezeu si monarhia au fost aruncati in groapa istoriei, democratia renaste din ruinele Bastiliei.

Intre timp lucrurile s-au mai asezat, pasiunile s-au potolit, iar “domnia ratiunii” nu a demonstrat pea mare intelepciune. In urmatoarele doua secole si ceva am invatat ca principiul separarii bisericii de stat este unul puternic si legitim, dar si ca a elimina religia din viata publica este o incercare nu numai inutila, dar si indezirabila. Incerc sa explic mai jos aceasta afirmatie.

Pe de o parte, orice om cit-de-cit rational va intelege avantajele separarii sferelor de influenta ale bisericii si statului. Daca puterea politica este complet eliberata de influenta diverselor religii, evident ca statul laic poate sustine dezvoltarea neingradita nu numai a stiintei – dar si a unei largi sfere politico-ideologice in ceea ce priveste protejarea cetateanului si a indivizilor in general de puterile religioase si politice care ii reclama asentimentul. Nu cred ca are rost sa insist asupra acestui subiect.

Pe de alta parte, un divort total intre stat si biserica (sau, mai bine spus, intre stat si diversele culte religioase) este, cum am mai spus, deopotriva imposibil si indezirabil. Sint patru cazuri pe care doresc sa le supun atentiei:

Continuarea o veti găsi aici, pe Interactiuni.

 

 

Read Full Post »

Contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la apariţia dreptului scris românesc

Această lucrare am realizat-o în anul I-îi de facultate, împreună cu alte două colege şi am prezentat-o în sesiunea ştiinţifică din mai 2007 (prezentare ppt: Contributia Bisericii la aparitia dreptului sound)

Pe această temă se poate scrie foarte mult dar noi ne-am rezumat numai la a puncta câteva elemente esenţiale pentru a nu uita de unde am plecat.
Lucrarea a fost publicată în „Analele Univerităţii Creştine Dimitrie Cantemir” – 2007.

Se poate vizualiza aici: http://jurefani.wordpress.com

Read Full Post »

De ce iubirea este mai presus decât orice?

Am citit azi dimineaţă un articol privitor la una din poveţele părintelui Arsenie scris de http://viatalatara.wordpress.com/2009/06/21/parintele-arsenie/.

Cea mai mare poruncă dată nouă de Iisus este să iubim. Indiferent când, cum şi pe cine. Prin iubire sufletul omului începe să se preocupe şi de cele spirituale.

Prin iubirea de părinţi, mai apoi de fraţi şi ceva mai târziu a unui prieten, ajungem să conştietizăm bucuriile comuniunii în iubire cu o altă persoană. Treptat, ne dorim mai mult.

Dar pentru a-L iubi pe Hristos (pe care nu-l vedem dar de a cărui prezenţă suntem conştienţi) trebuie să-i iubim pe semenii noştri. Sarcină grea! În contextul societăţii în care trăim, în condiţiile în care pe fiecare dintre noi nu ne interesează decât binele propriu şi de ceilalţi nu ne pasă. Mai mult decât atât, căutăm binele pentru noi în detrimentul celorlalţi!

Dar, cum spunea părintele Stăniloaie, pentru a ne cunoaşte propria valoare şi prin aceasta şi pe a semenilor noştri este nevoie să fim smeriţi. Cel mândru nu poate vedea valoarea semenilor săi şi, în fond, nu vede nici taina sa ca om.
Prin smerenie ajungem la conştiinţa propriei mărginiri şi totodată conştientizăm setea de nemărginire pe care nu o cunoscusem înainte.
Iubind o altă persoană, ne depăşim mărginirea prin comuniunea cu ea. Abia acum, treptat, ajungem să constatăm existenţa divină din noi.
“Iubirea mea pentru altul se întâlneşte în jertfa pentru el cu iubirea lui Dumnezeu, sau se hrăneşte din iubirea Lui, care mă iubeşte şi pe mine când iubesc pe cel iubit de El.”(Pr. D. Stăniloaie – Studii de teologie dogmatică ortodoxă – Craiova, 1991).

Iată de ce este mai presus iubirea. Iubirea faţă de semeni, faţă de oameni care au aceeaşi origine cu tine, care poartă acelaşi chip al lui Dumnezeu, pe care îl purtăm fiecare dintre noi, ne ajută să ajungem să-L iubim şi pe El. Dacă nu vom fi capabili să-i iubim pe oamenii de lângă noi pe care îi putem cunoaşte mai uşor, cum vom fi capabili să-L iubim pe Dumnezeu care ni se face cunoscut nouă prin ceilalţi?

Iată calea prin care putem ajunge să fim fericiţi cu adevărat.

Când iubim şi constatăm că suntem iubiţi ne simţim cu adevărat împliniţi ca oameni. Ce alt sentiment este mai înălţător decât iubirea? Ce face pe om mai fericit, mai încrezător în forţele proprii decât atunci când primeşte recunoaşterea celuilalt, decât atunci când comunică cu ceilalţi?

Cu toţii căutăm fericirea.

Iată o „reţetă”: smerenia.

Prin smerenie, ne recunoaştem propriile noastre limite şi astfel vom fi mai îngăduitori cu ceilalţi. Mai toleranţi cu cei care  nu au avut posibilitatea să ajungă la un anumit nivel de înţelegere, de maturitate sau cultură care poate ne-au ajutat pe unii dintre noi. Ceea ce vreu să spun, cu alte cuvinte, este dat de faptul că poate cei pe care nouă ne este greu să-i iubim pentru că nu sunt ca noi au fost mai puţin norocoşi şi nu au avut parte poate de căldura sufletească a unei familii, poate nu au avut parte de iubirea călăuzitoare a unei mame, poate nu au avut şansele noastre de cunoaştere. Mai mult decât atât, fiecare are rostul său pe lume. Poate că rostul celor ce au descoperit binefacerile iubirii este tocmai ca ei să împărtăşescă şi celorlalţi care sunt aceste binefaceri.

De multe ori, trebuie să înţelegem, suntem produsul generaţiilor anterioare.

Cum aş înţelege eu spusa părinţilor bisericeşti: „păcatele părinţilor se răsfrâng asupra copiilor”?

Astfel: Dumnezeu ne-a înzestrat cu libertatea de a alege binele dar purtăm în noi povara (gena) părinţilor noştri şi a părinţilor părinţilor noştri, purtăm povara înclinaţiilor spre bine sau nu şi  în funcţie de tulpinile din care ne tragem. De aceea poate, unii dintre noi au mai mult de muncit pentru a ajunge pe calea fericirii.

Mai mult decât atât. Dacă recunoaştem că avem o anumită valoare, de asemenea nu este în întregime meritul nostru. Pe lângă moştenirea dată de părinţi şi generaţiile lor anterioare, Mai purtăm şi anumite daruri de la Dumnezeu. Unii mai multe, alţii mai puţine; unii reuşesc să şi le descopere, alţii le caută o viaţă întreagă pentru a le descoperi. N-a lăsat Dumnezeu pe nimeni fără cel puţin un dar, fără un rost pe lume.

Atunci, cu ce suntem noi mai presus decât ceilalţi?

Cred că cu această întrebare ar trebui să ne începem fiecare examenul lăuntric pentru a avea rezultate benefice.

Iată de ce cred eu că spune părintele Arsenie că mai întâi vom fi întrebaţi de iubire.

Read Full Post »

Provocare. Propunere.

După cum şi titlul blogului o arată, mi-am propus să abordez aici temele religioase şi cele de asistenţă socială (asistenţa religioasă este şi ea un mod de manifestare a iubirii faţă de semeni sau cel puţin aşa ar trebui să fie).

De asemenea, o pagină doresc să o dedic părinţilor care (ca şi mine) au depus eforturi deosebite pentru a-şi ajuta copilul să capete anumite deprinderi. Acest lucru ar putea însemna chiar şi un schimb de experienţă cu părinţi care au găsit metode eficiente în educarea copiilor lor şi doresc să le împărtăşească şi altora.

Dacă aveţi ceva propuneri privind atât teme pentru cei mici cât şi pentru cei mari, vă aştept să le faceţi.
Pe curând. Să scap de sesiune!

Read Full Post »