Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘educaţie’ Category

desc

via Trei pasi pentru corectarea unui comportament.

Sursa: Avocatnet.ro

Scris de Mihaela Gologan, trainer.

Urletul unui copil, trasnaile animalului de casa sau pur si simplu vizita unui musafir, ne intorc pe dos ziua si casa. Sunt doua reactii des intalnite : „suport si trec mai departe” sau „reprosez si sancţionez”. In ambele situatii sansele ca situatia sa se repete sunt foarte mari. Si este normal, efectiv n-am facut decat sa incurajam comportamentul pe care il detestam sau sa indignam primind replica tacita “Las ca-ti arat eu tie data viitoare”Ce putem face pentru a corecta, sa zicem, definitiv, este simplu in trei pasi:

1. Spune ce vezi
2. Ofera o alternativa
3. Lauda.

1. Spune ce vezi

Chiar si un copil se poate plictisi. Se uita lung pe fereastra in timp ce tu dereteci prin casa. Opreste-te o clipa si admira langa el: “Uite o vrabiuta. Ai vazut cum a sarit pe creanga. Ce echilibristica! Poate sa stea chiar si cu capul in jos.”

Ce ai facut de fapt? I-ai atras atentia asupra unei fiinte vii foarte comune si i-ai scos in evidenta calitati remarcabile. Din multitudinea de lucruri pe care le poate vedea pe fereastra, copilul a constientizat ca acea micuta vietate are o echilibristica deosebita pe o creanga subtire. Ba mai mult, i-ai acordat acea clipa de atentie necesara. Este si el un om, exista si merita implicare.

Acum iti poti continua linistit treaba. Va admira tot restul pasaretului. Eventual te va mai trage de maneca sa-ti arate ce alte giumbuslucuri pot sa mai faca pasarile.

2. Ofera o alternativa

Pornind de la un caz concret. Copilul de 5 anisori in rol de Superman se catara pe masa chiar acolo unde asezi cina fiind la un pas de a-si lua avantul spre o cazatura cu plansete.

Ce se spune de obicei: “Nu te mai urca pe masa. De cate ori sa-ti spu? O sa cazi!” Şi in secunda doi este intins pe podea.

Aveti acum alternativa: “Ce faci acolo? Esti pe masa? Costumul tau imi spune ceva? Aaa esti Superman. Pun pariu ca poti sa te catari si pe fotoliu”

Varianta fotoliu este foarte convenabila si pentru tine si pentru copil. El este in siguranta intr-un loc in care oricum este destinat sa stai cu picioarele pe el, si in plus e foarte fericit ca-ti va demonstra puterea sa de Superman.

3. Lauda

Personajul nostru preferat, copilul. De aceasta data, isi exprima talentul de pictor utilizand creionul tau dermatograf. Ce faci, il tragi de urechi, te va surzi jumatate de ora cu plansetul.

Admira desenul “Ce frumos! Uite cum se cunosc muschii baiatului care alearga dupa minge. Fetita de aici poate sa-l ajute sa o prinda. Hai sa-le coloram tricourile in verde, sa se vada ca sunt din aceeasi echipa.” Întinde-i culoarea verde si reintra in posesia creionul dermatograf. În plus, i-ai indus si spiritul de echipa. Doar sunt sanse mici ca acel creion dermatograf sa fie chiar verde. Şi cine zambeste din nou: si tu si maestrul pictor, copilul.

De ce functioneaza? Este pozitiv, implica buna dispozitie si multumirea de sine c-ai descoperit/creat ceva deosebit. Ba mai mult, are loc chiar acum, odata cu manifestarea comportamentului.

Repetand acesti 3 pasi simpli veti vedea ca, oricat de mic este copilul te va imita si va aplica acelasi stil de corectare a unui comportament care il deranjeaza. În loc de a spune cainelui: “Nu-mi rupe foaia! Caine rau ce esti !” il vei auzi “Prinde mingea. Pe ea poti sa o rontai cat vrei. ”

Chiar daca toate exemplele de mai sus sunt legate de copii, putem aplica acesti trei pasi si in alte situatii. De exemplu, parterul de viata are obiceiul de a bea direct din sticla, aspect care va deranjeaza si il considerati neigienic, lipsit de educatia celor sapte ani de acasa.

1. Spunem ce vedem – „Bei din sticla. Cred ca e cam grea, asta de doi litri.”
2. Oferim o alternativa – „Uite iti pun in paharul acesta cu echipa ta favorita”
3. Lauda – „Esti tare ca X jucator.”

In cazul persoanelor mature schimbarea comportamentului se inregistreaza dupa un numar mai mare de repetari. Un pic de rabdare si oferirea unor mici recompense care plac ambilor, face minuni.

Metoda e simpla. Vine de la cheia SOL, cheia tuturor solutiilor:

Spune ce vezi!

Ofera o alternativa!

Lauda!

Read Full Post »

Anul trecut, Pr. Gabriel Ţuianu atrăgea atenţia asupra modului în care arată caietele (mai degrabă coperţile) elevilor de astăzi.

Puteţi vedea aici: http://gabrieltzu.wordpress.com/2009/08/06/pentru-scolari-no-comment/

Nu sunt de părere că pe coperţile caietelor trebuie să apară doar personajele pozitive din poveşti sau din desene, însă cred că ar trebui să fie ceva mai educative.

De asemenea, nu cred ca ar trebui să arate neapărat aşa


Însă, cred că pot fi găsite variante extrem de interesante şi frumoase care să stimuleze imaginaţia copiilor spre lucruri frumoase, care să trezească dragostea pentru frumos.

Iată un exemplu:


Cum facem faţă provocărilor?

Cum ne invatam copiii sa faca fata diferentelor dintre ei?
Sa educi astazi un copil, este foarte greu. Trebuie sa faci fata multor provocari. Modul de a educa un copil difera de la familie la familie, in functie de diferite criterii.

Copiii interactioneaza si se realizeaza un „schimb” de „informatii ” intre ei care este posibil sa-i bulverseze.
Mediul exterior, de care nu-i putem tine departe, este din ce in ce mai agresiv.
Nevoia de a primi recunoastere din partea celorlalti ne caracterizeaza pe toti. Cu atat mai pregnanta este aceasta nevoie la copii. Cum ii invatam sa faca fata acestor diferente?
Cum ii invatam pe copii sa faca selectii?

In opinia mea, cred ca depinde foarte mult şi de părinţi.

Până în momentul de faţă am reuşit să-mi conving copilul, cand a vrut sa-si cumpere un caiet cu o coperta ingrozitoare (in opinia mea) că acelea nu sunt caiete potrivite copiilor cuminţi şi ascultători. Nu ştiu dacă şi pe măsură ce creşte voi mai reuşi. Nu stiu ce metoda voi utiliza!
Cred că de când sunt mici, treptat, treptat, trebuie să le picurăm în suflet acele învăţături care să-i ajute să reziste unor astfel de tentaţii. Trebuie să le arătăm încă din frageda lor copilărie că oamenii pot fi foarte diferiţi.
Mai cred şi că este absolut obligatoriu să înţelegem mai întâi noi, părinţii care dorim să ne creştem într-un anumit fel copiii, că nu este foarte uşor nici pentru noi să fim diferiţi de ceilalţi.

Apoi, deşi va fi foarte greu, trebuie să arătăm şi copilului nostru cum să reziste atunci când alţi copii (de regulă majoritari) râd de el fie că nu are un astfel de caiet, fie că nu are un anumit tip de haine la modă (pictate cu tot  felul de personaje care nu sunt in masura sa aduca un plus in educatia copilului) si cu care noi încercăm să nu-l obişnuim.
Ca şi concluzie, multe stau în puterea noastră, a părinţilor, care trebuie să găsim calea cea mai bună să ne educăm copiii. De multe ori trebuie să fim tare inventivi.
Pe lângă toate acestea, mai avem nevoie şi de ajutorul lui Dumnezeu.

Voi ce cale aţi găsit? Cand copilul vrea pantaloni cu Hannah Montana ce faceti, ce-i spuneti?

La ce alte provocari de acest tip a trebuit sa faceti fata? Ce metode ati utilizat?

Împartăşiţi-ne şi nouă câte ceva.


Read Full Post »

Dragi cititori,
Vă recomand cu căldură un articol ce poate da naştere unor dezbateri interesante.

Este un articol ce atige puncte interesante şi sensibile in acelaşi timp:

1) Religia si scoala.

2) Preotii si functiile administrative ale statului.

3) Cooperarea intre stat si biserici privind diverse tipuri de ajutor social.

4)  Duminica si sarbatorile legale.

Este un articol ce invită la toleranţă.

M-aş bucura să vă exprimaţi opinia, oricare ar fi ea! Intraţi în dezbatere!

 

Religie si secularism

 

Simbolic, separarea Bisericii de Stat se naste ca principiu politic in zilele tumultoase ale Revolutiei franceze din 1789. Pina atunci, monarhul era privit ca reprezentantul, “unsul” lui Dumnezeu pe pamint. Daca Biserica era bratul spiritual al Fiintei Supreme, Statul si Monarhul reprezentau bratul politic. In consecinta, Statul si Biserica mergeau mina in mina: pentru a fi recunoscut, monarhul trebuia incoronat in biserica; pentru a-si intari domnia, biserica avea nevoie de puterea statului.

Odata cu asa-numita “Revolutie a ratiunii”, tot acest construct de prabuseste. Francezii anunta moartea lui Dumnezeu – si cum nu mai avem nici o Fiinta Suprema, evident ca monarhia isi pierde legitimitatea. Cetatenii sint liberi, sint egali, si fraternizeaza in lupta impotriva asupritorilor. Daca Dumnezeu si monarhia au fost aruncati in groapa istoriei, democratia renaste din ruinele Bastiliei.

Intre timp lucrurile s-au mai asezat, pasiunile s-au potolit, iar “domnia ratiunii” nu a demonstrat pea mare intelepciune. In urmatoarele doua secole si ceva am invatat ca principiul separarii bisericii de stat este unul puternic si legitim, dar si ca a elimina religia din viata publica este o incercare nu numai inutila, dar si indezirabila. Incerc sa explic mai jos aceasta afirmatie.

Pe de o parte, orice om cit-de-cit rational va intelege avantajele separarii sferelor de influenta ale bisericii si statului. Daca puterea politica este complet eliberata de influenta diverselor religii, evident ca statul laic poate sustine dezvoltarea neingradita nu numai a stiintei – dar si a unei largi sfere politico-ideologice in ceea ce priveste protejarea cetateanului si a indivizilor in general de puterile religioase si politice care ii reclama asentimentul. Nu cred ca are rost sa insist asupra acestui subiect.

Pe de alta parte, un divort total intre stat si biserica (sau, mai bine spus, intre stat si diversele culte religioase) este, cum am mai spus, deopotriva imposibil si indezirabil. Sint patru cazuri pe care doresc sa le supun atentiei:

Continuarea o veti găsi aici, pe Interactiuni.

 

 

Read Full Post »

Hotararea CEDO (rezumat) o puteti citi pe Juridice.ro

Titlul – Expunerea crucii sau a altor simboluri religioase in scolile publice. Incalcare. CEDO, 30814/06, Lautsi vs. Italia

Mai jos, puteti citi comentariul meu pe marginea acestei hotarari.

Am predat, ca profesor de religie, inca din primii ani, cand desfasuram orele sambata. In acea perioada, veneau la orele de religie doar copiii ai caror parinti au semnat o adeziune in acest sens.
Treptat, pentru ca tot mai multi parinti si copii doreau sa participe la ore, am introdus si in cursul saptamanii (la inceputul sau sfarsitul orelor) ora de religie. Aceasta solutie a fost adoptata pentru a permite celorlalti elevi sa vina mai tarziu sau sa plece mai devreme, in functie de orar.
In momentul in care a fost introdusa ora de religie ca obligatorie, au fost si optiuni de a nu participa la ora. In acele situatii, trebuie sa recunoastem, uneori, acesti elevi erau nevoiti sa desfasoare o alta activitate, supravegheati de un alt cadru didactic. Au fost si situatii in care ca mi s-a cerut, de catre parinti, sa permit copilului sa ramana in clasa, pe parcursul orelor de religie.

Copil inchinandu-se

Trebuie sa marturisesc faptul ca m-am folosit de acest prilej, cu acordul parintilor, pentru a arata elevilor mei ca oamenii pot fi diferiti, ca sunt liberi sa gandeasca si sa faca orice alegere o considera potrivita la un moment dat, ca Dumnezeu Insusi ne-a inzestrat cu libertatea de a alege (in tot ceea ce ne priveste) si astfel copiii au invatat ca trebuie sa fie toleranti unii cu ceilalti, tocmai in virtutea liberului arbitru.
Faptul ca exista posibilitatea de a fi influentati de manifestarile celorlalti copii (prin numar, prin modul de manifestare, tocmai pentru ca sunt majoritari), influenta fiind una involuntara (altfel am vorbi de prozelitism care nu e vazut bine nici de Biserica), poate fi adevarat iar un parinte care nu tocmai acest lucru nu doreste, poate simti o presiune in acest sens.
In ceea ce priveste icoanele si alte simboluri religioase, am sa va relatez cazul meu concret. Copiii au fost cei care au avut initiativa. Mai intai au adus ce aveau pe acasa si mai apoi, au strans bani si am creat un „cabinet” al scolii, intr-una din clasele in care toti copiii erau crestin ortodocsi.
In celelalte clase, au aparut icoane puse fie cu acordul parintilor fie chiar de catre parinti. Acest lucru s-a petrecut treptat.
Au fost si sali de clasa unde nu a existat nici o icoana sau alte simboluri considerate a fi religioase. Am fost si metodist pe sector (sectorul 5 al capitalei) si am avut posibilitatea sa merg in multe scoli din sector. Nu s-a intamplat ca cineva sa fac reclamatii in acest sens si aceasta deoarece icoanele si celelalte simboluri religioase nu au fost impuse.
Faptul ca noi, profesorii de religie, ne-am fi dorit sa vedem cate o icoana in fiecare clasa, este adevarat, dar noi personal nu ne-am fi permis (nici pecuniar vorbind) acest lucru.
Astfel, nu cred ca am incalcat libertatea nici unui copil sau parinte care nu a dorit sa fie influentat in nici un fel de ceea ce se petrecea la orele de religie sau de simbolurile religioase afisate.

Sf. Cruce

Nu contest faptul ca exista posibilitatea ca anumiti profesori de religie, mai zelosi, au facut oarece presiuni pentru afisarea unor icoane sau altor simboluri religioase, insa, in opinia mea, acele atitudini trebuiesc a fi corectate. Au fost si cazuri in care anumiti profesori au fost chiar sanctionati prin retragerea binecuvantarii si astfel nu au mai putut desfasura activitati didactice.
In momentul de fata, in Romania, nu cunosc sa existe o norma care sa impuna scolilor (publice) sa afiseze simboluri religioase, asa cum nu cred sa existe vreuna care sa interzica afisarea acestora.
Nici un astfel de tip de reglementare, care sa impuna expres o conduita sau alta n-ar trebui sa existe, prin insusi faptul ca, intr-un fel sau altul, se va genera o discriminare.
De ce ar trebui sa existe o norma care sa interzica afisarea unor icoane intr-o sala de curs in care (asa cum functioneaza la noi invatamantul) isi desfasoara activitatea copiii apartinatori unei singure confesiuni? Desigur ca pentru salile in care isi desfasoara activitatea didactica elevi de diferite cofesiuni, o astfel de norma ar fi utila.
Ca atare, pentru Romania, in spiritul respectarii libertatii celorlalti, trebuie sa existe o reglementare nuantata. De fapt, ce politician si-ar asuma un act normativ prin care sa interzica afisarea simbolurilor religioase? Mai mult decat atat, de ce trebuie sa fim atat de radicali in conditiile in care peste 90% (cel putin declarativ) ne declaram crestini ortodocsi?
Cred ca solutia, pentru noi, ar fi una in care icoanele pot fi afisate in salile de curs cu acordul unanim al celor ce-si desfasoara activitatile scolare acolo, clasa, sala fiind un spatiu mult mai restrans si astfel, cei ce nu doresc a fi influentati in vreun fel de de aceste simboluri sa nu le vada.
Ceea ce ar putea impune o astfel de lege este tocmai interzicerea afisarii icoanelor sau altor simboluri religioase pe holurile scolilor (vorbim doar de cele publice), in secretariate, cabinete ale directorilor, cancelarii, sali de sport si alte asemenea spatii. Din categoria acestor sali fac parte si cele in care se desfasoara anumite activitati (precum cele de laborator: chimie, biologie) pentru care clasele de elevi se succed.
O alta solutie, ar fi aceea de a se permite infiintarea cabinetelor de religie unde elevii pot invata si se pot manifesta liber.
Probabil ca printre cei ce vor avea rabdare sa parcurga intreg comentariul meu vor fi si persoane care vad altfel lucrurile. Este dreptul fiecaruia. Insa, ceea ce trebuie sa avem in vedere este tocmai faptul ca libertatea fiecaruia dintre noi se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt.
Totodata, nu trebuie sa uitam ca societatea romaneasca are nevoie de tineri care sa se raporteze la valori morale ridicate. Cum putem face asta daca excludem din spatiul public pana si simbolurile care ne definesc pe noi ca natiune?
Din pacate, in discutiile aprinse ce au facut obiectul acestor dezbateri incinse din ultimii ani, Biserica nu si-a ales reprezentantii cei mai potriviti pentru a aborda aceste teme publice, care ating puncte foarte sensibile pentru societatea romaneasca, dupa atatia ani de privatiuni.

Read Full Post »

Concursul naţional Smile 21

In Film, Fotografie, Grafica, Literatură, Pictura, Romania, Scurt metraj on October 17, 2009 at 10:51 am

– tema: rezolvarea creativă a problemelor din sufletul tău

– data limită de înscriere : 30 octombrie 2009 (taxă de înscriere 10 Ron)

– data de trimitere a lucrărilor: între 30 octombrie şi 30 noiembrie 2009
– pentru preşcolari, elevi din clasele I-IV, elevi din gimnaziu, liceeni, studenţi.

http://concursuricreative.wordpress.com/2009/10/17/concursul-national-smile-21

Read Full Post »

Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce cu înţelepciunea Ta ai zidit pe om din ţărână şi ai şi ai suflat în faţa lui suflare de viaţă şi, binecuvântându-l, ai zis: Creşte-ţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul; iar la Cana Galileii, prin Unul -Născut Fiul Tău, ai binecuvântat nunta şi deci naşterea de fii, cu multă umilinţă rog marea Ta bunătate ca neîncetat să reverşi harul Tău şi să Te milostiveşti asupra copiilor mei, pe care ai binevoit să mi-i dăruieşti. Umple-i de înţelepciune şi pricepere. Apără-i de toate cursele vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Porunceşte îngerilor Tăi să totdeauna să le fie călăuze şi povăţuitori spre toate faptele cele bune, ca de-a pururea să Te poată lăuda şi preamări în veci. Amin.

Read Full Post »

Săptămâna trecută am avut marea bucurie de a ajunge, după mulţi ani, la MĂNĂSTIREA DINTR-UN LEMN (MANASTIREA DINTR UN LEMN), un lod drag inimii mele. Biserica Mănăstirii
Dat fiind faptul că starea de spirit ce o poţi avea într-un astfel de lăcaş este greu de descris în cuvinte, am ataşat fişierul care să redea, prin imagini, măcar frumuseţea exterioară, vizibilă, a acestui loc iubit de Dumnezeu şi după cum se vede de măicuţele care se nevoiesc aici.
Din păcate, datorită avertizărilor meteorologice, a trebuit să plecăm spre Bucureşti în foarte scurt timp şi nu ne-am putut bucura de pacea ce se aşterne deasupra mănăstirii la ceas de seară. Cu toate acestea, m-am folosit de prilej pentru a o mai învăţa pe fiica mea (de numai 5 ani şi jumătate) să se bucure de frumuseţile pe care ni le dezvăluie Mănăstirea.
Chiar dacă un copil nu poate înţelege multe lucruri din cele ce-i arăţi, el va rămâne cu totuşi cu câte ceva. Ce este mai important, copilul va căpăta deprinderi. Mai întâi va căpăta deprinderea chiar de a merge la mănăstire (sau la biserică, după caz). Mai apoi, chiar la vârsta lui fragedă, dacă îl înveţi să se minuneze, să se bucure de frumuseţile naturii sau de cele create de om, copilul va căpăta deprinderea să caute frumosul.
Bucuria cea mare a copilului meu când ajunge la biserică este să aprindă lumânări.
Mănăstirea Dintr-un Lemn
De această dată, aprinsul lumânărilor a constituit pentru ea o recompensă pentru faptul că a fost răbdătoare să-i arăt Bisericuţa dintr-un lemn, stejarii seculari, chiliile măicuţelor, icoanele din biserică, icoana făcătoare de minuni.
E greu să explici unui copil de 5 ani ce este o minune dar, chiar de nu înţelege, cuvântul a intrat în vocabularul ei iar mai târziu, ea singură va fi curiasă să înţeleagă mai mult. Este important să stârnim mai degrabă curiozitatea copiilor noştri pentru ca mai apoi ei să ne roage pe noi să le explicăm anumite lucruri şi nu invers.
Tot cu această ocazie, atât prin exemplul nostru cât şi al altor persoane care vizitau mănăstirea, i-am arătat fiicei mele care este atitudinea pe care trebuie să o avem când vizităm sau stăm mai mult la o mănăstire. Astfel, fiica mea ştie că în incinta mănăstirii nu strigăm, nu alergăm, nu tulburăm liniştea atăt de binefăcătoare sufletului nostru. Din păcate, în ceea ce priveşte ţinuta, nu am avut prea multe exemple pozitive.
O altă învăţătură este cea legată de îngrijirea mormintelor celor dragi. A văzut cât de frumos sunt îngrijite şi i-am explicat cu câtă trudă sunt sădite şi îngrijite florile de pe morminte.
Mănăstirea Dintr-un Lemn
Iată numai căteva învăţături pe care le puteţi picura, pe nesimţite, în sufletul copilului vostru, atunci când vizitaţi nu doar o mănăstire ci orice alt lăcaş de cult.
Minunându-ne noi de lucrurile frumoase, se va obişnui şi copilul nostru să admire frumosul, uitând astfel de alte preocupări.
Pentru copiii mai mari, învăţăturile pot fi altele, potrivite cu vârsta lor.
Astfel trebuie să folosim orice prilej pentru a ne educa, aşa cum credem noi că este bine, copiii. Nu trebuie irosit nici un prilej. Mai târziu vom regreta dacă pierdem aceste ocazii.
Aşa cum spuneam şi mai sus, este mai bine şi chioar mai uşor pentru noi să le stârnim mai degrabă curiozitatea copiilor noştri, pentru a le da lor prilejul să-şi dorească să afle mai mult. Este o metodă ce dă rezultate foarte bune.
Este drept că uneori avem nevoie de foarte multă imaginaţie pentru a putea explica ceva pe înţelesul şi spre folosul copilului dar avem datoria să încercăm, să facem eforturi, chiar să ne informăm şi să aflăm cum au reuşit alţi părinţi să explice copilului lor şi mai apoi să ne adaptăm tipului de înţelegere al copilului nostru.
Este şi rolul pe care mi-aş dori să-l joace şi acest blog. Să ne împărtăşim din experienţa proprie pentru a ne adapta vârstei şi nivelului de înţelegere al copilului nostru.
Tot astfel am procedat şi când am ajuns la MĂNĂSTIREA POLOVRAGI.
Mănăstirea Polovragi
Mănăstirea Polovragi
Aici am avut parte şi de un peisaj impresionant (voi posta un fişier şi cu aceste imagini pentru a vedea cât de frumoasă a făcut Dumnezeu lumea şi în mod special România).
Mănăstirea Polovragi
Toate cele bune până la următorul articol şi să ne dea Dumnezeu înţelepciunea să găsim calea cea mai bună spre inima copiilor noştri!

Read Full Post »