Feeds:
Articole
Comentarii

Despre Dumnezeu

Dumnezeu face multe minuni. Eu îl iubesc pe Dumnezeu de aceea mă duc la Biserică. Când eu merg la Biserică, simt că sunt bucuroasă și de aceea am scris un cântec:

Când merg la Biserică

Simt că sunt bucuroasă.

De aceea vreau

Să citesc cât mai multe rugăciuni.

Și as vrea din inimă

Să citesc copiilor

Ce au fost cuminți tot anul

Ascultand pe parinți.

Autor

Elena Cătălina Lișman

Anunțuri

Anul trecut, Pr. Gabriel Ţuianu atrăgea atenţia asupra modului în care arată caietele (mai degrabă coperţile) elevilor de astăzi.

Puteţi vedea aici: http://gabrieltzu.wordpress.com/2009/08/06/pentru-scolari-no-comment/

Nu sunt de părere că pe coperţile caietelor trebuie să apară doar personajele pozitive din poveşti sau din desene, însă cred că ar trebui să fie ceva mai educative.

De asemenea, nu cred ca ar trebui să arate neapărat aşa


Însă, cred că pot fi găsite variante extrem de interesante şi frumoase care să stimuleze imaginaţia copiilor spre lucruri frumoase, care să trezească dragostea pentru frumos.

Iată un exemplu:


Cum facem faţă provocărilor?

Cum ne invatam copiii sa faca fata diferentelor dintre ei?
Sa educi astazi un copil, este foarte greu. Trebuie sa faci fata multor provocari. Modul de a educa un copil difera de la familie la familie, in functie de diferite criterii.

Copiii interactioneaza si se realizeaza un „schimb” de „informatii ” intre ei care este posibil sa-i bulverseze.
Mediul exterior, de care nu-i putem tine departe, este din ce in ce mai agresiv.
Nevoia de a primi recunoastere din partea celorlalti ne caracterizeaza pe toti. Cu atat mai pregnanta este aceasta nevoie la copii. Cum ii invatam sa faca fata acestor diferente?
Cum ii invatam pe copii sa faca selectii?

In opinia mea, cred ca depinde foarte mult şi de părinţi.

Până în momentul de faţă am reuşit să-mi conving copilul, cand a vrut sa-si cumpere un caiet cu o coperta ingrozitoare (in opinia mea) că acelea nu sunt caiete potrivite copiilor cuminţi şi ascultători. Nu ştiu dacă şi pe măsură ce creşte voi mai reuşi. Nu stiu ce metoda voi utiliza!
Cred că de când sunt mici, treptat, treptat, trebuie să le picurăm în suflet acele învăţături care să-i ajute să reziste unor astfel de tentaţii. Trebuie să le arătăm încă din frageda lor copilărie că oamenii pot fi foarte diferiţi.
Mai cred şi că este absolut obligatoriu să înţelegem mai întâi noi, părinţii care dorim să ne creştem într-un anumit fel copiii, că nu este foarte uşor nici pentru noi să fim diferiţi de ceilalţi.

Apoi, deşi va fi foarte greu, trebuie să arătăm şi copilului nostru cum să reziste atunci când alţi copii (de regulă majoritari) râd de el fie că nu are un astfel de caiet, fie că nu are un anumit tip de haine la modă (pictate cu tot  felul de personaje care nu sunt in masura sa aduca un plus in educatia copilului) si cu care noi încercăm să nu-l obişnuim.
Ca şi concluzie, multe stau în puterea noastră, a părinţilor, care trebuie să găsim calea cea mai bună să ne educăm copiii. De multe ori trebuie să fim tare inventivi.
Pe lângă toate acestea, mai avem nevoie şi de ajutorul lui Dumnezeu.

Voi ce cale aţi găsit? Cand copilul vrea pantaloni cu Hannah Montana ce faceti, ce-i spuneti?

La ce alte provocari de acest tip a trebuit sa faceti fata? Ce metode ati utilizat?

Împartăşiţi-ne şi nouă câte ceva.


Ajutor umanitar pentru copiii din Valea plopului

Preluat articolul de pe  My Sweet Nothings

Posted using ShareThis

La mulţi ani!

La mulţi ani tuturor românilor de pretutindeni!

Un an de împliniri, tuturor, pe toate planurile; în cel personal, familial, profesional şi social.

La mulţi ani!

În Calendarul Ortodox, Crăciunul este consemnat ca

„Naşterea Domnului”

şi este cea mai frumoasă dintre sărbătorile anului, aşa cum ştim cu toţii.


Astfel, în prag de sărbătoare se cuvine să ne pregătim fiecare, cum credem de cuviinţă, pentru întâmpinarea acestei magice sărbători – Crăciunl.

Mămicile gătesc, se gătesc şi pregătesc de zor, tăticii sunt în căutarea lui Moş Crăciun iar Copiii se pregătesc de colindat.

Treptat, atmosfera de sărbătoare se face tot mai simţită la serviciu, pe stradă, acasă.

Pentru a întregi această atmosferă de sărbătoare, vă ofer o frumoasă colecţie de colinde pe care, şi eu la rândul meu, am primit-o de la http://prgabriel.wordpress.com/ şi căruia îi mulţumesc şi pe această cale.

Astfel, dar din dar se face rai!

Orice fapt, oricât de  mărunt vi s-ar părea a fi, dacă aduce bucurie cel puţin unei persoane – străine sau apropiate – devine o faptă importantă nu doar pentru cel ce se bucură de ea ci şi pentru cel ce a săvârşit-o deoarece, din bucuria celui di-ntâi se va hrăni şi cel de-al doilea.

Vă urez să trăiţi multe astfel de bucurii, mai mici sau mai mari, atât ca cel ce primeşte cât şi ca cel ce oferă, nu doar acum, de sărbători, ci şi în tot cursul anilor următori. Nu este greu deloc, trebuie doar să ne intre în obişnuinţă.

Esenţa acestei sărbători minunate, cred că aceasta este: să învăţăm să oferim celorlalţi bucurie, să învăţăm să ne hrănim din bucuria celorlalţi, să învăţăm să ne bucurăm alături de ceilalţi deoarece, aşa ne vom simţi cu toţii împliniţi sufleteşte.

Vă urăm din toată inima:

Un Crăciun fericit tuturor şi o viaţă în comuniune cu semenii!

Pentru a primi colectia de colinde, trimiteţi un e-mail la fanutaheli@yahoo.com.

Colinde de Craciun

Pentru ca sarbatorile se apropie iar timp de a mai posta nu prea am (examenele, de), voi face diferite legaturi catre colinde de craciun.

Pe vremea copilariei mele, impreuna cu fratii mei si alti amici din sat colindam pe la casele oamenilor in noaptea de anul nou, pana pe la miezul noptii.

Am trait astfel bucurii pe care copiii nosti nu le prea mai traiesc, in orase.

Fiica mea, de aproape 6 anisori, imi cere mereu sa o duc macar prin vecini cu colindul.

Poate anul acesta vom reusi sa facem un grup de mici colindatori. La varsta lor, bucuria este infinita! Mi-e dor de astfel de bucurii simple, curate, dar profunde.

O prima legatura : http://www.colinde-craciun.ro/

Mai puteti accesa si:

http://video.google.ro/

http://www.crestinortodox.ro/

Doamne, fă din mine un instrument

Al împăcării dintre oameni.

Unde este ură, eu s-aduc iubire,

Unde e jignire, eu s-aduc iertare,

Unde-i dezbinare, să aduc unire.

Unde e greşeală, s-aduc adevărul.

Unde-i îndoială, eu s-aduc credinta.

Unde-i deznădejde, eu s-aduc speranţă,

Unde-i întuneric, eu să fac lumină,

Unde-i întristare, s-aduc bucurie,

O, Învăţător Divin,

Fă ca eu să caut

Nu atât să fiu mangâiat, cât să mmângâi eu pe altul,

Nu atât să fiu eu înţeles, cât să înţeleg eu pe altul,

Nu atât să fiu eu iubit, cât eu să iubesc pe altul,

Căci cine dăruieşte, acela primeşte.

Uitând de tine însuţi, să înţelegi pe altul,

Iertând pe altul, găseşti şi tu iertare.

Murind, învii la viaţă.

(Francisc din Assisi)

Hotararea CEDO (rezumat) o puteti citi pe Juridice.ro

Titlul – Expunerea crucii sau a altor simboluri religioase in scolile publice. Incalcare. CEDO, 30814/06, Lautsi vs. Italia

Mai jos, puteti citi comentariul meu pe marginea acestei hotarari.

Am predat, ca profesor de religie, inca din primii ani, cand desfasuram orele sambata. In acea perioada, veneau la orele de religie doar copiii ai caror parinti au semnat o adeziune in acest sens.
Treptat, pentru ca tot mai multi parinti si copii doreau sa participe la ore, am introdus si in cursul saptamanii (la inceputul sau sfarsitul orelor) ora de religie. Aceasta solutie a fost adoptata pentru a permite celorlalti elevi sa vina mai tarziu sau sa plece mai devreme, in functie de orar.
In momentul in care a fost introdusa ora de religie ca obligatorie, au fost si optiuni de a nu participa la ora. In acele situatii, trebuie sa recunoastem, uneori, acesti elevi erau nevoiti sa desfasoare o alta activitate, supravegheati de un alt cadru didactic. Au fost si situatii in care ca mi s-a cerut, de catre parinti, sa permit copilului sa ramana in clasa, pe parcursul orelor de religie.

Copil inchinandu-se

Trebuie sa marturisesc faptul ca m-am folosit de acest prilej, cu acordul parintilor, pentru a arata elevilor mei ca oamenii pot fi diferiti, ca sunt liberi sa gandeasca si sa faca orice alegere o considera potrivita la un moment dat, ca Dumnezeu Insusi ne-a inzestrat cu libertatea de a alege (in tot ceea ce ne priveste) si astfel copiii au invatat ca trebuie sa fie toleranti unii cu ceilalti, tocmai in virtutea liberului arbitru.
Faptul ca exista posibilitatea de a fi influentati de manifestarile celorlalti copii (prin numar, prin modul de manifestare, tocmai pentru ca sunt majoritari), influenta fiind una involuntara (altfel am vorbi de prozelitism care nu e vazut bine nici de Biserica), poate fi adevarat iar un parinte care nu tocmai acest lucru nu doreste, poate simti o presiune in acest sens.
In ceea ce priveste icoanele si alte simboluri religioase, am sa va relatez cazul meu concret. Copiii au fost cei care au avut initiativa. Mai intai au adus ce aveau pe acasa si mai apoi, au strans bani si am creat un „cabinet” al scolii, intr-una din clasele in care toti copiii erau crestin ortodocsi.
In celelalte clase, au aparut icoane puse fie cu acordul parintilor fie chiar de catre parinti. Acest lucru s-a petrecut treptat.
Au fost si sali de clasa unde nu a existat nici o icoana sau alte simboluri considerate a fi religioase. Am fost si metodist pe sector (sectorul 5 al capitalei) si am avut posibilitatea sa merg in multe scoli din sector. Nu s-a intamplat ca cineva sa fac reclamatii in acest sens si aceasta deoarece icoanele si celelalte simboluri religioase nu au fost impuse.
Faptul ca noi, profesorii de religie, ne-am fi dorit sa vedem cate o icoana in fiecare clasa, este adevarat, dar noi personal nu ne-am fi permis (nici pecuniar vorbind) acest lucru.
Astfel, nu cred ca am incalcat libertatea nici unui copil sau parinte care nu a dorit sa fie influentat in nici un fel de ceea ce se petrecea la orele de religie sau de simbolurile religioase afisate.

Sf. Cruce

Nu contest faptul ca exista posibilitatea ca anumiti profesori de religie, mai zelosi, au facut oarece presiuni pentru afisarea unor icoane sau altor simboluri religioase, insa, in opinia mea, acele atitudini trebuiesc a fi corectate. Au fost si cazuri in care anumiti profesori au fost chiar sanctionati prin retragerea binecuvantarii si astfel nu au mai putut desfasura activitati didactice.
In momentul de fata, in Romania, nu cunosc sa existe o norma care sa impuna scolilor (publice) sa afiseze simboluri religioase, asa cum nu cred sa existe vreuna care sa interzica afisarea acestora.
Nici un astfel de tip de reglementare, care sa impuna expres o conduita sau alta n-ar trebui sa existe, prin insusi faptul ca, intr-un fel sau altul, se va genera o discriminare.
De ce ar trebui sa existe o norma care sa interzica afisarea unor icoane intr-o sala de curs in care (asa cum functioneaza la noi invatamantul) isi desfasoara activitatea copiii apartinatori unei singure confesiuni? Desigur ca pentru salile in care isi desfasoara activitatea didactica elevi de diferite cofesiuni, o astfel de norma ar fi utila.
Ca atare, pentru Romania, in spiritul respectarii libertatii celorlalti, trebuie sa existe o reglementare nuantata. De fapt, ce politician si-ar asuma un act normativ prin care sa interzica afisarea simbolurilor religioase? Mai mult decat atat, de ce trebuie sa fim atat de radicali in conditiile in care peste 90% (cel putin declarativ) ne declaram crestini ortodocsi?
Cred ca solutia, pentru noi, ar fi una in care icoanele pot fi afisate in salile de curs cu acordul unanim al celor ce-si desfasoara activitatile scolare acolo, clasa, sala fiind un spatiu mult mai restrans si astfel, cei ce nu doresc a fi influentati in vreun fel de de aceste simboluri sa nu le vada.
Ceea ce ar putea impune o astfel de lege este tocmai interzicerea afisarii icoanelor sau altor simboluri religioase pe holurile scolilor (vorbim doar de cele publice), in secretariate, cabinete ale directorilor, cancelarii, sali de sport si alte asemenea spatii. Din categoria acestor sali fac parte si cele in care se desfasoara anumite activitati (precum cele de laborator: chimie, biologie) pentru care clasele de elevi se succed.
O alta solutie, ar fi aceea de a se permite infiintarea cabinetelor de religie unde elevii pot invata si se pot manifesta liber.
Probabil ca printre cei ce vor avea rabdare sa parcurga intreg comentariul meu vor fi si persoane care vad altfel lucrurile. Este dreptul fiecaruia. Insa, ceea ce trebuie sa avem in vedere este tocmai faptul ca libertatea fiecaruia dintre noi se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt.
Totodata, nu trebuie sa uitam ca societatea romaneasca are nevoie de tineri care sa se raporteze la valori morale ridicate. Cum putem face asta daca excludem din spatiul public pana si simbolurile care ne definesc pe noi ca natiune?
Din pacate, in discutiile aprinse ce au facut obiectul acestor dezbateri incinse din ultimii ani, Biserica nu si-a ales reprezentantii cei mai potriviti pentru a aborda aceste teme publice, care ating puncte foarte sensibile pentru societatea romaneasca, dupa atatia ani de privatiuni.

Pr Nicolae Steinhardt – Emisiune Radio Lumina 29 septembrie 2009

Deşi nu cred în dictonul „Fiat justitia pereat mundus!” (să se facă dreptate de-ar fi să piară lumea), deşi nu este locul aici al unor discuţii ce ţin de domeniul juridic, sunt o susţinătoare a tot ceea ce dă libertate persoanei (libertate la propriu, libertate sufletească).  Cred că este momentul cel mai bun când magistraţii nu trebuie să dea înapoi pentru apărarea libertăţii, apărarea independenţei justiţiei şi pentru a da supremaţie legii şi totodată, cred că este momentul cel mai bun când cetăţenii responsabili trebuie să iasă din pasivitate chiar pentru apărarea drepturilor lor şi nu doar ale magistraţilor. Fiecare dintre noi are dreptul la o justiţie independentă care să ne apere drepturile de arbitrariul instituţiilor statului, de arbitrariul celor puternici.

Acest mesaj este unul izvorât din spiritul de dreptate ce trebuie să anime orice creştin (iar noi românii, în procent de peste 90% ne declarăm creştini).

Apelul judecătorilor: <a href=”http://cristidanilet.wordpress.com/2009/09/15/petitie-solidaritate-puteri/”>”Judecatorii invita puterea legiutoare, prin fiecare senator si deputat in parte, sa promoveze revendicarile legitime ale puterii judecatoresti.”</a>

<a href=”http://www.gopetition.com/online/30759/sign.html”>PETIŢIE ONLINE!</a>

Vedeţi şi aici: http://www.adrianneacsu.jurindex.ro/?p=431

14 Septembrie, zi de sărbătoare pentru creştinii ortodocşi. Înălţarea Sfintei Cruci.

Dat fiind faptul că această sărbătoare coincide cu începutul de an şcolar, preoţii rostesc în timpul sfintei liturghii rugăciuni pentru luminarea sufletelor şi minţilor tuturor celor ce merg la şcoală (putem spune chiar şi la grădiniţă), pentru primirea învăţăturilor celor bune de către elevi, pentru desăvârşirea spirituală a acestora, pentru formarea atitudinilor şi aptitudinilor care să -i ajute pe aceştia să devină utili societăţii.

Odată cu preoţii, avem datoria ca şi noi, părinţii, să ne rugăm pentru copiii noştri! Este drept, aşa cum îmi spunea cineva deunăzi, într-o lume în care tentaţiile şi grijile noastre sunt tot mai multe, mintea noastră este tot timpul ocupată cu ceva şi nu găsim răgazul să înălţăm o rugăciune către Dumnezeu. Reflectând la acest fapt, mi-am amintit de un cântec pe care l-am auzit de multe ori în copilărie, un cântec despre o servitoare, cântat la întâlnirile creştinilor din satul meu care făceau parte din Oastea Domnului. În mare, servitoarea era foarte ocupată cu treburile date de stăpânii ei şi nu avea timp de rugăciune, nu avea timp să stea efectiv în genunchi şi să rostească rugăciunile consacrate. Totuşi, ea se ruga permanent. Când spăla rufe, servitoarea spunea: „Aşa să-mi speli Doamne Sfinte haina sufletului meu!”  Când le călca, ea spunea: „Aşa să-mi netezeşti Doamne, spre ceruri, cărarea mea!”. Când făcea curat prin casă se ruga: „Aşa să-mi cureţi Doamne casa sufletului meu!

Cred că acesta poate fi un bun exemplu şi pentru noi, cei de astăzi, care suntem robiţi de multe griji, cu multe treburi, mai mult sau mai puţin importante. Dacă nu avem timp sau nu ne place să rostim o rugăciune din cărţile de rugăciuni (Rugăciunea părinţilor pentru copii) atunci ar trebui să urmăm şi noi exemplul servitoarei şi să ne rugăm pentru copiii noştri. Astfel, nu doar noi ne vom bucura şivom fi fericiţi ci şi ei şi totodată societatea în care ei vor trăi.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Citiţi  şi aici: despre „Marea putere a rugăciunii!”

Un an bun tuturor.

Săptămâna trecută am avut marea bucurie de a ajunge, după mulţi ani, la MĂNĂSTIREA DINTR-UN LEMN (MANASTIREA DINTR UN LEMN), un lod drag inimii mele. Biserica Mănăstirii
Dat fiind faptul că starea de spirit ce o poţi avea într-un astfel de lăcaş este greu de descris în cuvinte, am ataşat fişierul care să redea, prin imagini, măcar frumuseţea exterioară, vizibilă, a acestui loc iubit de Dumnezeu şi după cum se vede de măicuţele care se nevoiesc aici.
Din păcate, datorită avertizărilor meteorologice, a trebuit să plecăm spre Bucureşti în foarte scurt timp şi nu ne-am putut bucura de pacea ce se aşterne deasupra mănăstirii la ceas de seară. Cu toate acestea, m-am folosit de prilej pentru a o mai învăţa pe fiica mea (de numai 5 ani şi jumătate) să se bucure de frumuseţile pe care ni le dezvăluie Mănăstirea.
Chiar dacă un copil nu poate înţelege multe lucruri din cele ce-i arăţi, el va rămâne cu totuşi cu câte ceva. Ce este mai important, copilul va căpăta deprinderi. Mai întâi va căpăta deprinderea chiar de a merge la mănăstire (sau la biserică, după caz). Mai apoi, chiar la vârsta lui fragedă, dacă îl înveţi să se minuneze, să se bucure de frumuseţile naturii sau de cele create de om, copilul va căpăta deprinderea să caute frumosul.
Bucuria cea mare a copilului meu când ajunge la biserică este să aprindă lumânări.
Mănăstirea Dintr-un Lemn
De această dată, aprinsul lumânărilor a constituit pentru ea o recompensă pentru faptul că a fost răbdătoare să-i arăt Bisericuţa dintr-un lemn, stejarii seculari, chiliile măicuţelor, icoanele din biserică, icoana făcătoare de minuni.
E greu să explici unui copil de 5 ani ce este o minune dar, chiar de nu înţelege, cuvântul a intrat în vocabularul ei iar mai târziu, ea singură va fi curiasă să înţeleagă mai mult. Este important să stârnim mai degrabă curiozitatea copiilor noştri pentru ca mai apoi ei să ne roage pe noi să le explicăm anumite lucruri şi nu invers.
Tot cu această ocazie, atât prin exemplul nostru cât şi al altor persoane care vizitau mănăstirea, i-am arătat fiicei mele care este atitudinea pe care trebuie să o avem când vizităm sau stăm mai mult la o mănăstire. Astfel, fiica mea ştie că în incinta mănăstirii nu strigăm, nu alergăm, nu tulburăm liniştea atăt de binefăcătoare sufletului nostru. Din păcate, în ceea ce priveşte ţinuta, nu am avut prea multe exemple pozitive.
O altă învăţătură este cea legată de îngrijirea mormintelor celor dragi. A văzut cât de frumos sunt îngrijite şi i-am explicat cu câtă trudă sunt sădite şi îngrijite florile de pe morminte.
Mănăstirea Dintr-un Lemn
Iată numai căteva învăţături pe care le puteţi picura, pe nesimţite, în sufletul copilului vostru, atunci când vizitaţi nu doar o mănăstire ci orice alt lăcaş de cult.
Minunându-ne noi de lucrurile frumoase, se va obişnui şi copilul nostru să admire frumosul, uitând astfel de alte preocupări.
Pentru copiii mai mari, învăţăturile pot fi altele, potrivite cu vârsta lor.
Astfel trebuie să folosim orice prilej pentru a ne educa, aşa cum credem noi că este bine, copiii. Nu trebuie irosit nici un prilej. Mai târziu vom regreta dacă pierdem aceste ocazii.
Aşa cum spuneam şi mai sus, este mai bine şi chioar mai uşor pentru noi să le stârnim mai degrabă curiozitatea copiilor noştri, pentru a le da lor prilejul să-şi dorească să afle mai mult. Este o metodă ce dă rezultate foarte bune.
Este drept că uneori avem nevoie de foarte multă imaginaţie pentru a putea explica ceva pe înţelesul şi spre folosul copilului dar avem datoria să încercăm, să facem eforturi, chiar să ne informăm şi să aflăm cum au reuşit alţi părinţi să explice copilului lor şi mai apoi să ne adaptăm tipului de înţelegere al copilului nostru.
Este şi rolul pe care mi-aş dori să-l joace şi acest blog. Să ne împărtăşim din experienţa proprie pentru a ne adapta vârstei şi nivelului de înţelegere al copilului nostru.
Tot astfel am procedat şi când am ajuns la MĂNĂSTIREA POLOVRAGI.
Mănăstirea Polovragi
Mănăstirea Polovragi
Aici am avut parte şi de un peisaj impresionant (voi posta un fişier şi cu aceste imagini pentru a vedea cât de frumoasă a făcut Dumnezeu lumea şi în mod special România).
Mănăstirea Polovragi
Toate cele bune până la următorul articol şi să ne dea Dumnezeu înţelepciunea să găsim calea cea mai bună spre inima copiilor noştri!

Poate că nu e locul aici al unui astfel de articol dar cum educaţia copiilor începe cu cea a părinţilor, cred că trebuie deschis şi un astfel de subiect.

Pentru ca noi părinţii să-i putem învăţa pe copii despre Dumnezeu, trebuie ca mai întâi noi să-L cunoaştem, atât cât este posibil şi atât cât am reuşit fiecare să-L percepem cu puterile noastre.

Am citit astăzi un articol – Icoana Mântuitorului din Sinai – mila şi dreptatea pe acelaşi chip. Vă recomand să citiţi acest articol şi, în mod deosebit, comentariile de acolo.

Aşa cum am şi comentat acest articol, cred că Dumnezeu iubeşte în egală măsură pe cei drepţi şi pe cei păcătoşi.

De asemenea, mai cred că cei drepţi nu se pot considera mai presus decât cei nedrepţi. Fiecare dintre noi putem cădea oricând în greşeală.

În ceea ce priveşte pe Dumnezeu Judecător, aşa cum am subliniat şi în comentariile articolului, cred că este unul drept dar iubitor până la capăt. Dacă noi oamenii vom cunoaşte sau nu Împărăţia lui Dumnezeu, ţine numai şi numai de noi. Dumnezeu ne-a înzestrat cu libertate. Avem dreptul să alegem. Noi alegem binele sau preferăm absenţa binelui. Datoria noastră este să alegem, restul ţine de lucrarea lui Dumnezeu în noi şi cu noi. Nu trebuie să uităm că suntem chip al Său, înzestraţi cu un potenţial uriaş. Dacă noi alegem altceva, este numai responsabilitatea noastră. Noi hotărâm că nu vrem să fim fii ai Lui. Nu Dumnezeu este cel ce ne alungă, nu El ne reneagă.

Mai degrabă, în ziua de apoi, mi-L imaginez spunându-mi cu durere că eu am ales să nu intru în Casa Lui.

Nu cred într-un Dumnezeu răzbunător care separă oile de capre. Noi alegem ce să fim. Dumnezeu doar spune: oile vor veni cu Mine iar caprele nu. Aşa îl văd eu pe Dumnezeu.

Privitor la faptul că Mântitorul a fost mânios în diferite ipostaze (citate de Diana) în timpul şederii sale pe pământ, să nu uităm că Iisus era şi Dumnezeu şi om în acelaşi timp.

Teama de Dumnezeu nu dă naştere la iubire iar marea poruncă a Noului Testament este IUBIREA!

Sfânta Scriptură ne dă numeroase exemple de iertare a celor păcătoşi. Unul ce îmi vine acum în minte este cel al fiului risipitor. În viitor voi deschide o pagină cu pilde din care putem învăţa foarte multe. Copiilor le sunt foarte utile astfel de pilde. Când nu reuşeşti să explici unui copil o învăţătură mai grea, te poţi folosi de o pildă din care copilul poate trage el însuşi numeroase învăţături.

În ceea ce priveşte punctul de vedere al Teologiei dogmatice ortodoxe privitoare la Dumnezeu Judecător, voi reveni (sper curând) într-un articol separat.

Toate cele bune.

(Vă invit să vă expuneţi şi voi – cititorii mei – punctul vostru de vedere. Aş fi foarte bucuroasă.)

ingeras

Înger, Îngeraşul meu,

Ce mi te-a dat Dumnezeu.

Eu sunt mic, tu fă-mă mare!

Eu sunt slab, tu fă-mă tare!

În tot locul mă-nsoţeşte

Şi de rele mă fereşte.

Amin.

Am citit azi dimineaţă un articol privitor la una din poveţele părintelui Arsenie scris de http://viatalatara.wordpress.com/2009/06/21/parintele-arsenie/.

Cea mai mare poruncă dată nouă de Iisus este să iubim. Indiferent când, cum şi pe cine. Prin iubire sufletul omului începe să se preocupe şi de cele spirituale.

Prin iubirea de părinţi, mai apoi de fraţi şi ceva mai târziu a unui prieten, ajungem să conştietizăm bucuriile comuniunii în iubire cu o altă persoană. Treptat, ne dorim mai mult.

Dar pentru a-L iubi pe Hristos (pe care nu-l vedem dar de a cărui prezenţă suntem conştienţi) trebuie să-i iubim pe semenii noştri. Sarcină grea! În contextul societăţii în care trăim, în condiţiile în care pe fiecare dintre noi nu ne interesează decât binele propriu şi de ceilalţi nu ne pasă. Mai mult decât atât, căutăm binele pentru noi în detrimentul celorlalţi!

Dar, cum spunea părintele Stăniloaie, pentru a ne cunoaşte propria valoare şi prin aceasta şi pe a semenilor noştri este nevoie să fim smeriţi. Cel mândru nu poate vedea valoarea semenilor săi şi, în fond, nu vede nici taina sa ca om.
Prin smerenie ajungem la conştiinţa propriei mărginiri şi totodată conştientizăm setea de nemărginire pe care nu o cunoscusem înainte.
Iubind o altă persoană, ne depăşim mărginirea prin comuniunea cu ea. Abia acum, treptat, ajungem să constatăm existenţa divină din noi.
“Iubirea mea pentru altul se întâlneşte în jertfa pentru el cu iubirea lui Dumnezeu, sau se hrăneşte din iubirea Lui, care mă iubeşte şi pe mine când iubesc pe cel iubit de El.”(Pr. D. Stăniloaie – Studii de teologie dogmatică ortodoxă – Craiova, 1991).

Iată de ce este mai presus iubirea. Iubirea faţă de semeni, faţă de oameni care au aceeaşi origine cu tine, care poartă acelaşi chip al lui Dumnezeu, pe care îl purtăm fiecare dintre noi, ne ajută să ajungem să-L iubim şi pe El. Dacă nu vom fi capabili să-i iubim pe oamenii de lângă noi pe care îi putem cunoaşte mai uşor, cum vom fi capabili să-L iubim pe Dumnezeu care ni se face cunoscut nouă prin ceilalţi?

Iată calea prin care putem ajunge să fim fericiţi cu adevărat.

Când iubim şi constatăm că suntem iubiţi ne simţim cu adevărat împliniţi ca oameni. Ce alt sentiment este mai înălţător decât iubirea? Ce face pe om mai fericit, mai încrezător în forţele proprii decât atunci când primeşte recunoaşterea celuilalt, decât atunci când comunică cu ceilalţi?

Cu toţii căutăm fericirea.

Iată o „reţetă”: smerenia.

Prin smerenie, ne recunoaştem propriile noastre limite şi astfel vom fi mai îngăduitori cu ceilalţi. Mai toleranţi cu cei care  nu au avut posibilitatea să ajungă la un anumit nivel de înţelegere, de maturitate sau cultură care poate ne-au ajutat pe unii dintre noi. Ceea ce vreu să spun, cu alte cuvinte, este dat de faptul că poate cei pe care nouă ne este greu să-i iubim pentru că nu sunt ca noi au fost mai puţin norocoşi şi nu au avut parte poate de căldura sufletească a unei familii, poate nu au avut parte de iubirea călăuzitoare a unei mame, poate nu au avut şansele noastre de cunoaştere. Mai mult decât atât, fiecare are rostul său pe lume. Poate că rostul celor ce au descoperit binefacerile iubirii este tocmai ca ei să împărtăşescă şi celorlalţi care sunt aceste binefaceri.

De multe ori, trebuie să înţelegem, suntem produsul generaţiilor anterioare.

Cum aş înţelege eu spusa părinţilor bisericeşti: „păcatele părinţilor se răsfrâng asupra copiilor”?

Astfel: Dumnezeu ne-a înzestrat cu libertatea de a alege binele dar purtăm în noi povara (gena) părinţilor noştri şi a părinţilor părinţilor noştri, purtăm povara înclinaţiilor spre bine sau nu şi  în funcţie de tulpinile din care ne tragem. De aceea poate, unii dintre noi au mai mult de muncit pentru a ajunge pe calea fericirii.

Mai mult decât atât. Dacă recunoaştem că avem o anumită valoare, de asemenea nu este în întregime meritul nostru. Pe lângă moştenirea dată de părinţi şi generaţiile lor anterioare, Mai purtăm şi anumite daruri de la Dumnezeu. Unii mai multe, alţii mai puţine; unii reuşesc să şi le descopere, alţii le caută o viaţă întreagă pentru a le descoperi. N-a lăsat Dumnezeu pe nimeni fără cel puţin un dar, fără un rost pe lume.

Atunci, cu ce suntem noi mai presus decât ceilalţi?

Cred că cu această întrebare ar trebui să ne începem fiecare examenul lăuntric pentru a avea rezultate benefice.

Iată de ce cred eu că spune părintele Arsenie că mai întâi vom fi întrebaţi de iubire.

desc

via Trei pasi pentru corectarea unui comportament.

Sursa: Avocatnet.ro

Scris de Mihaela Gologan, trainer.

Urletul unui copil, trasnaile animalului de casa sau pur si simplu vizita unui musafir, ne intorc pe dos ziua si casa. Sunt doua reactii des intalnite : „suport si trec mai departe” sau „reprosez si sancţionez”. In ambele situatii sansele ca situatia sa se repete sunt foarte mari. Si este normal, efectiv n-am facut decat sa incurajam comportamentul pe care il detestam sau sa indignam primind replica tacita “Las ca-ti arat eu tie data viitoare”Ce putem face pentru a corecta, sa zicem, definitiv, este simplu in trei pasi:

1. Spune ce vezi
2. Ofera o alternativa
3. Lauda.

1. Spune ce vezi

Chiar si un copil se poate plictisi. Se uita lung pe fereastra in timp ce tu dereteci prin casa. Opreste-te o clipa si admira langa el: “Uite o vrabiuta. Ai vazut cum a sarit pe creanga. Ce echilibristica! Poate sa stea chiar si cu capul in jos.”

Ce ai facut de fapt? I-ai atras atentia asupra unei fiinte vii foarte comune si i-ai scos in evidenta calitati remarcabile. Din multitudinea de lucruri pe care le poate vedea pe fereastra, copilul a constientizat ca acea micuta vietate are o echilibristica deosebita pe o creanga subtire. Ba mai mult, i-ai acordat acea clipa de atentie necesara. Este si el un om, exista si merita implicare.

Acum iti poti continua linistit treaba. Va admira tot restul pasaretului. Eventual te va mai trage de maneca sa-ti arate ce alte giumbuslucuri pot sa mai faca pasarile.

2. Ofera o alternativa

Pornind de la un caz concret. Copilul de 5 anisori in rol de Superman se catara pe masa chiar acolo unde asezi cina fiind la un pas de a-si lua avantul spre o cazatura cu plansete.

Ce se spune de obicei: “Nu te mai urca pe masa. De cate ori sa-ti spu? O sa cazi!” Şi in secunda doi este intins pe podea.

Aveti acum alternativa: “Ce faci acolo? Esti pe masa? Costumul tau imi spune ceva? Aaa esti Superman. Pun pariu ca poti sa te catari si pe fotoliu”

Varianta fotoliu este foarte convenabila si pentru tine si pentru copil. El este in siguranta intr-un loc in care oricum este destinat sa stai cu picioarele pe el, si in plus e foarte fericit ca-ti va demonstra puterea sa de Superman.

3. Lauda

Personajul nostru preferat, copilul. De aceasta data, isi exprima talentul de pictor utilizand creionul tau dermatograf. Ce faci, il tragi de urechi, te va surzi jumatate de ora cu plansetul.

Admira desenul “Ce frumos! Uite cum se cunosc muschii baiatului care alearga dupa minge. Fetita de aici poate sa-l ajute sa o prinda. Hai sa-le coloram tricourile in verde, sa se vada ca sunt din aceeasi echipa.” Întinde-i culoarea verde si reintra in posesia creionul dermatograf. În plus, i-ai indus si spiritul de echipa. Doar sunt sanse mici ca acel creion dermatograf sa fie chiar verde. Şi cine zambeste din nou: si tu si maestrul pictor, copilul.

De ce functioneaza? Este pozitiv, implica buna dispozitie si multumirea de sine c-ai descoperit/creat ceva deosebit. Ba mai mult, are loc chiar acum, odata cu manifestarea comportamentului.

Repetand acesti 3 pasi simpli veti vedea ca, oricat de mic este copilul te va imita si va aplica acelasi stil de corectare a unui comportament care il deranjeaza. În loc de a spune cainelui: “Nu-mi rupe foaia! Caine rau ce esti !” il vei auzi “Prinde mingea. Pe ea poti sa o rontai cat vrei. ”

Chiar daca toate exemplele de mai sus sunt legate de copii, putem aplica acesti trei pasi si in alte situatii. De exemplu, parterul de viata are obiceiul de a bea direct din sticla, aspect care va deranjeaza si il considerati neigienic, lipsit de educatia celor sapte ani de acasa.

1. Spunem ce vedem – „Bei din sticla. Cred ca e cam grea, asta de doi litri.”
2. Oferim o alternativa – „Uite iti pun in paharul acesta cu echipa ta favorita”
3. Lauda – „Esti tare ca X jucator.”

In cazul persoanelor mature schimbarea comportamentului se inregistreaza dupa un numar mai mare de repetari. Un pic de rabdare si oferirea unor mici recompense care plac ambilor, face minuni.

Metoda e simpla. Vine de la cheia SOL, cheia tuturor solutiilor:

Spune ce vezi!

Ofera o alternativa!

Lauda!

Acum ceva vreme, la un articol din ziua respectiva, am primit un comentariu. De fapt, era un strigat de ajutor.
Vi-l supun atentiei.
Macar in prag de Craciun sa ne mai amintim ca este bine sa mai facem si cate o fapta buna.
Doamna DUMITRAN GABRIELA spunea…
„avem mare nevoie de ajutorul dumneavoastra si sunt sigura ca puteti acorda sansa la viata http://www.pasgri.blogspot.com va doresc multa sanatate si sarbatori fericite”

Puteti vedea aici strigatul de ajutor >>> http://www.pasgri.blogspot.com/